Vasilica de la TVR


Printre cei cu care m-am reîntalnit cu ocazia vizitelor făcute rudelor cu ocazia acestor sărbători a fost și Vasilica, un miel, mai précis o oită câștigată la concursul organizat de emisiunea O data-n viață de pe TVR1.
Inițial Vasilică trebuia să fie un miel alb pentru masa de Paște, dar deoarece organizatorul concursului mi-a acordat posibilitatea alegerii, iar carnea de miel nu se număra printre preferințele culinare ale familiei, am optat pentru o oiță care s-a nimerit sa fie neagră.
Vasilica a avut parte de o îngrijire atentă, mai ales că a ajuns în familia unui tehnician veterinar care s-a ocupat cu multa grijă ca oiței să-i fie cât mai bine în prima perioadă ceva mai dificila din timpul vieții ei.
Săptămâna aceasta Vasilica va pleca unde îi este locul și se va simti cel mai bine, și anume printre rudele ei la o stână unde va sta pâna la toamnă, iar primăvara viitoare, dacă totul va fi bine, va veni timpul să aibă primul urmaș.
Sper sa-i fie bine pentru a putea reveni în timpul ce urmează cu alte noi detalii din viața ei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu