Fan branza

Sunt fan brânză.

Cand eram mic nu-mi placea brânza. Pentru că s-a c*c*t oaia-n lapte. M-au dus bunicii mei la stână și am văzut acolo cum se mulg oile. Și  accidentul s-a întâmplat sub ochii mei. Eu nu țin minte, așa că nu se pune.

Soția nu mânca brânză decât dacă era facută de taică-său. Nici de la soră, nici de la soacră, nici de la piață, nici de la magazin, de nicăieri. Motivul era același.

Asta era cu mult timp în urmă. Acum nu mai contează chiar așa de mult. Brânză de vacă, brânză de oaie, brânză de capră, scoaptă, închegată, afumată, sărată, caș, urdă, telemea, brânză să fie. Dar neapărat  trebuie să fie proaspătă.

Copilul meu e și el fan brânză. Dar nu știa cum ajunge brânza în plăcinte. Sau în colțunași. Și nici n-a întrebat. A văzut procesul de producție la maică-sa. Așa s-a lămurit singur și și-a dat seama că nu e mare brânză.

Cel mai mare fan brânză în viața pe care îl cunosc e cumătrul meu. Nici o masă fără brânză e deviza lui. Când e nevoie, el nu pune sare în mâncare, o mănâncă cu brânză sărată. Friptura e bună  cu murături, dar o bucată de brânză alături nu strică niciodată. O salată de vară are alt gust daca are în ea și un pic de brânză. Și ce e mai bun, mai ales iarna, decât o gustare cu slănină afumată cu brânză și cu ceapă?

Cheagul pentru brânză este și medicament. Strânge la burtă. Baiețelul, pe când era sugar, a facut temperatură mare și a trebuit să fie internat în spital. Si-a revenit, dar nu-i dădea drumul acasă pentru că încă avea diaree și trebuia ținut sub observație. Un grăuncior de cheag și problema a fost rezolvată.

Sunt încă multe de povestit despre brânză. Eu însă mă opresc aici, nu fără a menționa faptul că brânza are săptămâna ei în fiecare an. “Săptămâna brânzei este ultima în care creştinii ortodocşi pot mânca produse lactate şi se pot bucura de activităţile sociale care nu vor mai fi potrivite în timpul Postului, o perioadă mai sobră de rugăciune şi introspecţie.” (ro.orthodoxwiki.org). Adică, în termeni populari, este o săptămână de desfrânare intensă.

Acest articol l-am scris pentru SuperBlog 2012, o competiție de blogging creativ organizata anual din 2008.