Un sistem de
supraveghere este necesar pentru a ști
tot ce miscă în
orice moment, oferă mai multa siguranță, mai ales când te anunță în timp real dacă se întâmplă ceva într-un loc în care la timpul
respectiv ar trebui să fie liniște totală.
Camerele Edimax
din seria IC-7100 sunt dispozitive de supraveghere a locuinței și a biroului, atât pentru interior cât și pentru exterior.
Atunci când se detectează mișcare în zona unde a fost montată,
camera înregistrează și trimite imagini pe e-mail
sau pe un server FTP. De asemenea, pentru că sunt
dotate cu tehnologie de pre-înregistrare și post-înregistrare, IC-7000
captează imagini video înainte și după producerea evenimentului.
În
afară că iși face treaba pebnru care a fost destinat, un sistem de
supraveghere mai oferă uneori și momente amuzante prin cadrele pe care le surprinde.
Chiar
dacă sunt în așteptarea unei decizii care s-ar putea să nu-mi convină, înaintea unei întalniri
importante ori pur și simplu mă plictisesc departe de casă,
timpul trece mai ușor cand primesc pe
smartphone ultimele imagini cu isprăvile celui
mic.
În
exterior, doar prezența unei camere de
supraveghere aduce sentimentul de siguranță
contra evenimentelor neplăcute, cu toate
acestea mici accidente se întâmplă tot timpul. De aceasta
data vecinul nu trebuie să fie anunțat deoarece problema nu este chiar așa de gravă cum pare la
prima vedere.
Acest articol l-am scris pentru SuperBlog
2012, o competiție de blogging creativ organizata anual din 2008.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu