Something to fill the time: Eu pentru tine mă rog, acum, natură

Stau în genunchi, în iarba-naltă,

Şi pentru tine, eu mă rog, natură,

Să supravieţuieşti

În lumea mea modernă,

Să nu te piardă, a omenirii viitură.

Să-ţi mai rămână falnici codrii înalţi,

Şi verde iarba din câmpie,

Iar florile să nu-şi piardă mirosul,

Şi minunatele culori,

Tot limpezi, izvoarele-ţi rămâie.

Stau în genunchi, în iarba-naltă,

Şi pentru tine, eu mă rog, natură,

Să-i ţii în braţe; pe cei ce te iubesc,

Adevăraţi prieteni să-ţi rămână.

Să te preamărească păsările în cântul lor,

Şi trecătorul să uite să mai plece,

Iar copilaşi fugind, după mici fluturi,

Picioarele în rouă să le înece,

Şi-atunci, când cad, împleticiţi prin iarbă,

Să nu plângă prea tare,

Că nu e asfalt dur, e iarbă şi e rouă.

Stau în genunchi, în iarba-naltă,

Şi pentru tine, eu mă rog, natură,

Să-ţi mai rămână mare a ta putere,

Să poţi să lupţi, cu cei ce rău-ţi vor,

Şi nu-nţeleg că tu eşti o minune,

Căci vreau să te cunoască, ca şi mine,

Copiii, nepoţii şi stră şi strănepoţii,

Din generaţiile ce vor să vie.

"Reflexii în Oglindă" - provocarea de vineri lansată de SoriN