După, să-i zic așa, mica încercare pe care am făcut-o
cu "Șapte medalii europene pentru halterofilii de la CS Botoșani", pe
această cale îmi anunț oficial înscrierea în Campionatul Naţional de
ştiri sportive.
Chiar dacă pentru comunitatea
județului Botoșani participarea la prima ediție este compromisă, trag speranta
că aceasta provocare nu se va opri aici, iar pentru edițiile următoare se
vor mai înscrie suficienți iubitori de sport din județ pentru a face echipă
completă.
Pentru a participa la Campionatul
Naţional de ştiri sportive, un județ trebuie să aibă cel puţin 10 jucători,
adică, în acest moment, pentru Botoșani, ar mai fi nevoie încă de cel puţin 9
coechipieri, dacă înscrierea mea este aprobată.
În afară de competiția
propriu zisă, pentru prima ediție, în semn de mulţumire şi apreciere pentru
efortul depus, cel mai activ jucător (golgeterul) din Campionatul Naţional de
ştiri sportive va fi răsplătit cu 100 de Euro. Departajarea celui mai bun
jucător se face dupa un sistem pe baza de puncte. Punctele se acordă: pentru logare
zilnica pe site, pentru fiecare articol scris în comunitatea din care faci
parte, pentru comentariile lasate la articolele din orice comunitate, pentru comentariile
primite de alți membri la un articol scris.
Mai multe detalii precum și
regulamentul complet al Campionatului Naţional de ştiri sportive găseşti
dacă dai un click aici.
Succes!
UPDATE: Înscrierea
mea în Campionatului Naţional de ştiri sportive este aprobată. Ajutați-mă
să completăm echipa județului Botoșani!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu